O toamnă mă distruge, nostalgice restanțe, romantic vor să-ndruge, pierdutele distanțe!
Și înecat de chipuri, ce mi-au născut prăpăd, mă dezrobesc de timpuri și gândul mi-l revăd!
În monumente triste, am insistat ca cerul, să poată să existe, să-și frângă cararcterul!
Descoperă-mă acum și lasă-mă dibace, mi-e toamna maximum în drumul către pace!
Taci. Și te dai la o parte, de parcă toate cerurile ar complota împotriva ta și tu te ascunzi de furtunile consecințelor. Nu întotdeauna tăcerea e de aur, iar drumul acesta inutil între păreri, între întoarceri...
continue reading...